Am pornit să văd acest film fără să fi citit cartea omonimă a lui Ian McEwan după care s-a scris scenariul filmului (scenarist Christopher Hampton). Așa că nu pot face o analiză a fidelității cu care s-a redat cartea; o să analizez doar filmul. Să mai spun că nu sunt un fan al filmelor de dragoste. Tocmai de aceea nici nu l-am văzut decât cu câteva zile înainte de a fi luat din cinematografe și trimis la DVD. Cu toată semi-aversiunea mea față de filmele de dragoste, Atonement m-a surprins plăcut, din mai multe puncte de vedere. Este mai mult decât o poveste siropoasă de dragoste, este o relatare unei tragedii care afectează viața personajelor în urma unei minciuni. Dar, despre ce este vorba?
Suntem cu câțiva ani înainte de cel de-al doilea război mondial când ni se prezintă o familie din Anglia (familia Tallis). Doi membri ai familiei sunt aduși în prim-plan: Cecilia (Kiera Knightley) și sora ei în vârstă de 13 ani Briony (rol jucat de Saoirse Ronan , mai târziu, când personajul va avea 18 ani, jucat de Romola Garai, și jucat la bătrânețe de Vanessa Redgrave). De asemenea în prim plan este și fiul unei slujnice care lucrează și el pentru familia Tallis, Robbie (James McAvoy). Lui Briony îi place să scrie mici piese de teatru pe mașina de scris a familiei (de fapt, zgomotul clapelor mașinii de scris devine adesea alături de alte zgomote sincopate ritmul unei muzici de mare efect dealungul filmului – felicitări lui Dario Marianelli!). Piesele de teatru sunt jucate pentru întreaga familie de către alte rudenii (verișori și verișoare) care stau cu familia Tallis. Cecila are alte preocupări. Mai mare cu câțiva ani decât Briony, ea își întreabă inima cu privire la Robbie. Se pare că Robbie și-a pierdut tatăl așa că dl. Tallis i-a plătit o bursă băiatului care a mers la școală la Oxford.
Cecilia și Robbie nu doar că provin din diferite clase sociale, dar par oarecum nepotriviți. Totuși, se pare că Cecilia înclină să-l iubească pe Robbie, și este convinsă că-l iubește mai ales după ce acesta își cere iertare pentru o privire indiscretă pe care i-a aruncat-o lui Cecilia când ea ieșise din apa fântânii arteziene îmbrăcată doar cu o subțire cămașă de corp, fără lenjerie pe dedesubt. Scrisoarea de scuze este și mai curajoasă decât privirea de pe marginea fântânii și ea declanșează o scenă de dragoste între cei doi în biblioteca casei.
Scena din bibliotecă este surprinsă de către Briony, care a văzut de la o fereastră și scena de pe marginea fântânii arteziene. Trebuie să mărturisesc aici că abia după ce am văzut scena din bibliotecă am înțeles ceva din tehnica adoptată de regizorul Joe Wright în redarea povestirii: anume că redarea dublă a mai multor scene era de fapt redarea scenelor văzute atât prin ochii Brioney cât șicum au fost în realitate. Trebuie să înțelegi aceasta, pentru că aici este cheia filmului.
Briony este și ea îndrăgostită de Robbie. Dragoste de fetiță de 12-13 ani. Cu o ocazie s-a aruncat într-un râu să vadă dacă Robbie va sări după ea s-o salveze! Robbie a salvat-o! Dar Briony o iubește și pe Cecilia și față de sora ei mai mare are sentimente protective. Așa că Briony interpretează diferit scenele la care asistă decât sunt ele în realitate. Linia dintre rolul dragostei lui Briony pentru Robbiue și dorința ei de a o proteja pe Cecilia de ceva ce ea înțelege ca dăunător este destul de neclară. Mai ales scena de dragoste din bibliotecă, în care protagoniștii își mărturisesc dragostea unul față de celălalt, văzută de Briony și prin ochii scrisorii de iertare trimisă de Robbie lui Cecilia, pe care Briony a deschis-o și citit-o, pare a fi interpretată de fetița de 13 ani ca fiind o rănire, un rău făcut Ceciliei.
În aceeași seară, doi dintre verișorii lui Briony care-și petreceau vacanța cu familia Tallis dispar. Nota lăsată de ei în urmă spune că ei au fugit pentru a se întoarce la părinți. Toți cei prezenți la un dineu al familiei, printre care și Robbie, și fratele mai mare al fetelor și un prieten de-al lui (Paul Marshall rol jucat de Benedict Cumberbatch) pornesc o acțiune de căutare a gemenilor. În timpul acesteia, Paul Mashal încearcă s-o violeze pe o verișoară de-a familiei. Briony apare la timp pentru a întrerupe violul. Atentatorul fuge, fapta ajunge la cunoștința tuturor, Briony este întrebată dacă știe cine a fost atentatorul și ea spune că a fost Robbie. Poliția este chemată, Robbie este arestat și dus la închisoare.
Aici povestirea se întrerupe și suntem catapultați în anul 1940, la cinci ani de la întâmplările de mai sus, în timpul războiului. Cecilia s-a făcut soră medicală. Robbie iese din închisoare cu condiția să se înroleze în armată și să plece pe front. Cei doi se întâlnesc scurt se tot, ocazie cu care-și promit să își scrie unul altuia, ceea ce și fac. Urmează prezentarea a mai multor scene din război, cu răniți și sânge de partea Ceciliei, cu retragerea trupelor britanice de la Dunkirk de partea lui Robbie. În special mizeria și disperarea de la Dunkirk este redată atât de grafic și perfect de film încât am fost deosebit de impresionat! Și eu care credeam că nu se mai fac filme de acestea!
Pe fondul alternării scenelor legate de Cecilia și de Robbie apare Briony, acum de 18 ani și încercând să devină și ea soră medicală. Ea continuă să scrie și-n școala de surori. Ba chiar la un moment dat, ea pare a afla despre unde locuiește Cecilia și se duce să-și ceară iertare. În timp ce este la Cecilia, din dormitorul acesteia iese Robbie. Cei doi iubiți s-au regăsit, sunt acum împreună, deși sunt încă plini de amărăciune față de Briony pentru tot ce li s-a întâmplat în ultimii ani din cauza unei minciuni. Briony își cere iertare de la amândoi, și promite că se va duce acasă și va da o declarație la poliție cum că ea a mințit cu ani în urmă.
De la scenele acestea sunte din nou trmiși cu mulți ani înainte, și o vedem pe Briony dând un interviu cu ocazia lansării ultimei ei cărți, o carte autobiografică. Vanessa Redgrave joacă acum rolul ei. Briony este suferindă de cancer, nu va mai trăi mult, aceasta este ultima ei carte. Numele personajelor cărții sunt reale, totul este redat așa cum s-a întâmplat… în afară de scena în care ea o vizitează pe Cecilia ca să-și ceară iertare. De fapt, ea pusese acele scene în carte ca să construiască un fel de viitor al celor doi iubiți cum ar fi trebuit el să fie, nu cum a fost în realitate. Deoarece, în realitate, Robbie a murit de septicemie acolo la Dunkirk iar Cecilia a murit la Londra, într-un adăpost inundat în timpul unui atac aerian.
Filmul este încărcat mereu de tensiune, începând cu scenele idilice de la început în care ni se prezintă un domeniu al unei familii bogate de la țară, trecând prin scena de dragoste (încărcată de erotism în ciuda faptului că îndrăgostiții rămân totuși îmbrăcați), prin emoțiile unei fetițe de 13 ani care rămâne cu fața ciudat de imobilă, doar ochii ei participând la acțiune, apoi trecând la scenele războiului, și acestea prezentate când în spatele frontului unde avem răniții și spitalele, când din perspectiva unei armate britanice care se retrage, cu soldați fără nădejde, o armată de peste 300 de mii ce se dezintegrează cântând!
Filmul se derulează încet, încet. La un moment dat înțelegi că încetineala e menită parcă să-ți inducă stări trăite de eroii filmului, cărora, ca și nouă, le se pare că timpul a înțepenit și nu mai vrea să treacă, că durerea și disperarea nu vor mai ajunge niciodată la sfârșit. Mizeria din spital, rănile îngrozitoare, bolnavul cu care vine Briony să vorbească, căruia îi desface pansamentul de la cap numai ca să descopere un craniu din care vreun șrapnel a tăiat o bucată bună, și apoi mereu în prim-plan, chipul lui Robbie, murdar și cu o privire fără nădejde, toate acestea sunt menite să ne descrie nu doar ororile războiului ci și mizeria personală a unor iubiți care au fost aruncați în destinul acesta sumbru de o minciună.
În spatele povestirii, această morală dacă vreți, a urmărilor unei minciuni rămâne pentru mine cel puțin ca marea lecție a acestei pelicule impresionante. Minciuna distruge în ultimă instanță nu dor pe cei împotriva cărora s-a mințit ci și viața mincinosului. Și ca un făcut, în timp ce viața nedreptătțiților este scurtă, mincinosul trăiește o viață lungă, cu o povoară a conștiinței de care nu poate scăpa. Bătrâna Briony începuse acest al douăzecișiunulea roman al ei și ultimul, în timpul școlii de surori medicale…. și nu fusese în stare să-l termine decât acum, înainte de moarte! Să trăiești o viață întreagă sub povoara păcatului și a ceea ce a cauzat acesta în alții, fără să-ți poți cere iertare: iată o urmare teribilă a unei faceri de rău. În ultimă instanță, dincolo de povestire, acesta este un film despre puterea cuvintelor!
Îl recomand adulților; copiii nu vor avea oricum răbdarea să urmărească o peliculă fără „acțiune”.
