Hitman (2007)

Și cum producătorii și regizorii încearcă mereu și fără succes să pună pe marele ecran jocuri video de pe tot felul de alte ecrane, ne trezim din când în când cu câte o producție de genul Hitman. În felul premergătorilor lui (Resident Evil, Matrix, Tomb Rider, și altele), Hitman aduce prea mult din mișcarea mecanică și inexplicabilă (pentru că este ireală) a jocurilor video și prea puțin din arta actoricească. Personajul principal trebuie să fie atent că dușmanii vor apare pe neașteptate de după orice colț, dar el îi va împușca pe toți fără excepție, adunând mereu „bonus points” și câștigând mereu „extra lives” pe care le va folosi data viitoare când va fi la ananghie.

Îmi pare rău pentru Timothy Oliphant (în film, rolul principal adică Agentul 47) pe care l-am urmărit în episoadele producției HBO „Deadwood” și pentru care speram să se găsească un rol principal într-un film, ca să văd dacă are sevă de actor în el, sau doar picături de talent suficient pentru roluri de filme TV. Ei, va trebui să mai aștept… poate la următorul film! Dacă va mai fi unul pentru Oliphant!

Agentul 47 (nu are alt nume) a fost orfan și crescut de o organizație care îi condiționează pe orfanii din grijă să ucidă. La maturitate, toți „absolvenții” cursului de „killeri” o să umble viața întreagă cu capul ras la zero și cu un „bar code” tatuat pe ceafă, la vedere, și vor fi angajați de diferite guverne să facă „the dirty work”. Agentul 47 are misiunea de a-l împușca pe președintele Rusiei, dl. Belicoff (Ulrich Thomsen). Deși nu are obiceiul să greșească ținta, Agentul 47 constată că a doua zi după împușcare, Belicoff apare în public. Mă rog, Agentul 47 a împușcat o dublură.

Acum el se găsește în postura de a fi urmărit de propria agenție, de agenți ruși și de Interpol (un șef de la Interpol pe nume Mike, rol jucat de Dougray Scott). Colac peste pupăză, Agentul 47 care șrie să împulte dar habar nu are să iubească, se trezește cu o prostituată, pe nume Nika (Olga Kurylenko) care a fost cumpărată de un frate de-a lui Belicoff care se ocupă de trafic de orice este ilegal, mai ales de arme. Nika este luată ostatică de Agentul 47, și purtată prin portbagajele mașinilor, dar mai târziu îi câștigă încrederea și chiar i se oferă de câteva ori pentru sex gratuit! Doar că Agentul 47 nu știe ce să facă cu ea. Se pare că o iubește, dar în felul său, apărând-o și purtându-i de grijă.

Călătorim cu cei doi de la St. Petersburg la Moscova, în urmăriri cu mașini, trecând prin hoteluri, străzi înguste, subterane, trenuri, pe sub trenuri, însoțiți de o ploaie de împușcături și sute de morți. Explozii nemaivăzute, jocuri de artificii cum doar americanii știu să facă, ce mai! Agentul 47 este imbatabil. Nu mai rămâne după ce-și termină treaba decât să se asigure că Mike nu-l va urmări (așa că omoară un om în camera de zi a lui Mike cu pistolul acestuia, asigurându-și astfel material de șantaj) și să o protejeze pe Nika de care s-a despărțit cu promisiunea că o va găsi el după ce toate-s gata. Și, o găsește, doar că aici se sfârșește filmul și nu mai știm dacă Nika l-a antrenat pe Agentul 47 în ce-ale dragostei…

Regizorul francez Xavier Gens a făcut o treabă de nota 3. I-o punem în catalog și o să vedem dacă în viitor va învăța de o notă mai mare, ca să nu rămână corigent. Cel puțin regizat o producție cu sute de morți, dar fără prea mult sânge.

Doar atât mai vreau să spun că la cinema am stat lângă niște puștani (de ce i-o fi lăsat pe ăștia părinții să vadă un film care era pentru adolescenți de peste 17 ani) care erau foarte fericiți la izbânzile Agentului 47. Cei ce erau mai tăcuți, aveau mâinile încleștate pe speteaza scaunului din fața lor, și degetele mari se mișcau furibund, ca și cum ar fi jucat un video game pe nume „Hitman”.