No Country For Old Men

Frații Joel și Ethan Coen recidivează! După Fargo și alte filme notabile ei revin cu un film care presupun că va primi ceva nominalizări pentru Oscar, măcar pentru imagine, regie și jocul lui Tommy Lee Jones (sheriful Ed Tom Bell).

Pe scurt, acțiunea se petrece pe la anul 1980 în Texas. Llewelyn Moss (jucat de Josh Brolin), locuitorul unui orășel mic, murdar și prăpădit, este într-un deșert din apropiere, la vânătoare de căprioare. Acolo dă peste scena unei crime care s-a petrecut nu cu mult timp în urmă. Mai multe camionete și mașini, împrăștiate în cerc, și cu cadavre pe lângă care bâzâie muștele răspândite printre mașini, ne introduc la acțiunea din următoarele aproximativ două ore. Masacrați aici au fost niște traficanți de droguri. Moss merge pe niște urme și dă peste cadavrul unuia care scăpase din masacru, dar murise mai târziu la umbra unui copac. Lângă cadavru, o geantă cu două milioane de dolari. Moss o ia, fără să realizeze pericolul la care se expune și că se păstrează mai greu banii decât se câștigă.

Banii vor fi căutați de Anton Chigurh (jucat excelent de Javier Bardem), un criminal cum nu ați mai văzut de mult. Totul despre el este unic, înspăimântător, repulsiv și stârnind curiozitatea în același timp. Chiar dacă te scârbește, te uiți în continuare la film, ca un șofer care trece pe lângă locul unui accident oribil, dar încetinește să tragă totuși cu privirea. De ce vrea Chigurh banii nu știm, dar filmul ne poartă pe urmele lui, care-i pe urmele banilor, cu care bani călătorește Moss în încercarea nu atât de a-i păstra cât de a scăpa el cu viață. Întreaga acțiune este urmărită de șeriful Bell, un bărbat care se apropie de vremea pensionării.

De fapt filmul începe cu o narare a lui Bell despre vremurile de odinioară, când el și-a început meseria de șerif, când nici măcar nu trebuia să poarte revolver. Acum, el a trebuit să trimită la scaunul electric un băiat care a ucis o fată de 14 ani doar pentru că a simțit nevoia să omoare pe cineva. Bell îl urmărește pe Chigurh dar urmărirea este mai mult pentru a constata faptele; ai sentimentul că Bell știe că nu va putea face nimic împotriva lui Chigurh, dar merge totuși înainte pentru a fi acolo când totul se va sfârși, indiferent unde și cum va fi „acolo”.

Chigurh lasă în urma sa o mulțime de cadavre: este un ucigaș psihopat. Arma preferată, este de construcție specială, cu aer comprimat. În timpul urmăririi, este rănit și astfel aflăm că are ceva uman în el: sânge! În schimb, își coase rana fără să clipească, și asta este inuman!

În film mai joacă și soția lui Moss (Kelly MacDonald) și un „bounty hunter” jucat de Woody Harrelson. Rolurile lor sunt secundare, dar adaugă la tensiunea filmului.

Filmul ne descrie prin experiența și ochii șerifului Bell ce a devenit America anilor ´80. Bell are aplomb, experiență, un umor ciudat, siguranță. El este șeriful „par excellence” așa cum ne-am obișnuit să-i vedem pe șerifii de la filmele cu cowboys până în zilele noastre. Dar el înțelege și știe că este vremea să se dea laoparte pentru că cea ce a devenit țară nu mai este pentru el.

Filmul se sfârșește indecis. Atât doar pot să vă spun! Dacă sunteți curioși, mergeți și-l vedeți! Eu va trebui să-l urmăresc încă o dată ca să-l înțeleg mai bine, deoarece acțiunea este atât de captivantă încât nu-ți dai seama de toate amănuntele de prima dat!

Dialogurile sunt fantastice! Scena în care Chigurh (din când în când obișnuia să dea cu banul și dacă următoarea victimă ghicea de-i cap sau pajură, o lăsa în viață) este în magazinul acela de la țară și după un dialog încet, ciudat, în care răspunsurile sunt repetate ca și întrebările, pentru a se convinge că s-a întrebat ceea ce s-a întrebat, și că răspunsul înseamnă ceea ce s-a răspus (mai ales pentru noi care trăim într-o lume în care întrebăm pe fugă și răspundem dintr-o răsuflare, fără să fi ascultat întrebarea și fără să fi gândit răspunsul) este superbă. Dialogul șerifului cu soția lui Moss, cu celălalt șerif, cu ajutorul de șerif. Intervențiile lui Woody Harelson… Totul este bine calculat.

Imaginea este din nou de nota 10. Dacă nu aș fi fost recent în Texas, nu mi-aș fi dat seama cât de fidel a fost redată prezența prafului, a orășelelor mici pline de atâtea elemente de la sud de granița cu Mexicul, a „trailer park”-ului, a hotelurilor mizere de doi bani, a barurilor… a mașinilor vechi și zgomotoase. Muzica este sumbră și apare sporadic. Tăcerea și zgomotele naturale au preluat locul acesteia. Că nu-i prea multă muzică în întâmplările cotidiene, nu-i așa?

Violența și crimele fac ca filmul să se adreseze unei audiențe de oameni maturi. Îi dau 3 din patru stele.