În sală aveam oameni care râdeau sau vărsau lacrimi, de la caz la caz în funcție de scene. Aceștia erau cu toții oameni care cam asta le era meseria, de a merge și a privi filme pentru a scrie despre ele. Adică, nu erau novice care să se lase ușor purtați de emoții! Și am părăsit sala cu convingerea că filmul a descris până la urmă răscumpărarea unui rău, printr-o faptă extrem de bună. De asemenea am plecat cu sentimentul că filmul va veni puternic din urmă și va lua câteva Oscaruri (acum când public, se știe deja că singurul Oscar a fost luat pentru scenariu).
O elevă de 16 ani pe nume Juno (Ellen Page) vrea să experimenteze actul sexual și alege pentru aceasta un prieten de-al ei de la școală, pe Paulie (Michael Cera). Paulie nu-i nici cel mai sexy băiat, nici cel mai la modă în școală: este ceea ce la noi se cheamă „nerd” (tocilar). Juno rămâne însărcinată. Este gata să avorteze, dar cumva în anticamera medicului de la clinica de avorturi se răzgândește: ea nu vrea să se potrivească cu toate celelalte paciente ce își așteaptă rândul. Așa că la sfatul unei prietene caută într-un ziar ieftin de mică publicitate anunțuri de părinți ce vor să adopte copii.
Așa descoperă pe soții Vanessa și Mark Loring (Jennifer Garner și Jason Bateman), un cluplu care după ce au încercat câțiva ani să aibă proprii or copii și nu au reușit, au decis să adopte. Vanessa este gata să adopte, iubește copiii la nebunie. Mai târziu scena în care Vanessa se joacă cu o fetiță la un magazin, scenă urmărită de la un etaj de Juno este fenomenală. Mark este un fost roker fără succes, care acum compune muzică pentru publicitate. Acasă el are camera lui plină de chitări, discuri, reviste și filme din adolescența sa.
Juno va spune părinților ei despre sarcină (tata Mac MacGuff jucat de JK Simmons și mama Bren MacGuff jucată de Allison Janney). Părinții, familie tipic americană cu un tată și o mamă fiecare la a doua lor căsătorie, trecuți prin atâtea în viață încât nimic nu mai este surprinzător pentru ei. Primesc vestea sarcinii cu resemnare. Nici măcar nu-l urăsc pe Paulie pentru că știu că în mod sigur sexul nu a fost ideea lui. Acum nu este timpul de aruncat acuzații încoace și-ncolo, ci de decis ce-i de făcut cu copilul. Juno are deja planul făcut, așa că Mac și cu fetița lui se vor duce să discute cu soții Loring.
Sarcina va decurge normal, adică ce se consideră normal pentru o fată de 16 ani care a rămas însărcinată din cauza unui coleg, care privește sarcina ca pe o mică inconveniență și care va continua să participe la cursurile școlii. Prima vizită la sonograf ne deschide și mai mult înțelegerea cu privire la mama vitregă a lui Juno; femeie cu picioarele pe pământ, care nu-și apără pe nedrept fiica ce a greșit, dar știe că acum nu este timpul de a acuza ci de a găsi soluții, răspunde promt și cu asprime „predicii” sorei medicale care a executat procedura.
Juno va face câteva vizite la familia adoptivă: prima dată cu rezultatul sonogramei, altă dată sub alte motive. Vanessa nu este acasă niciodată și aparențele ne fac să credem că infantilului Marc îi place de Juno. Dar acțiunile lui Juno ne clarifică rapid unde stă inima ei. Mai spre naștere, Juno află că Marc divorțează de Vanessa. Dar o seară de gândire o va face să continue cu planurile de adopție, dacă vanessa vrea copilul și fără prezența unui soț în familia ei.
De fapt, perioada de sarcină face ca Juno să-și clarifice în mintea ei planurile de viitor. Dincolo de fațada plină de viață, de o șmecherie naturală, cu un limbaj adecvat vremurilor și vârstei, isteață, frumoasă și în aparență dură, care nu s-ar încurca cu de-alde Paulie, se ascunde un caracter puternic, care în ciuda greșelilor ocazionale ia decizii serioase și competente, și care poate prin judecată și raționament determina ce dorește de la viață. Astfel, stângaciul, tocilarul, retrasul, ne-popularul Paulie este evaluat de Juno la adevărata lui valoare. Cu un astfel de om, bun și liniștit, care o susține în deciziile ei, care își asumă greșelile ea este gata să trăiască o viață întreagă și chiar să aibă și alți copii, desigur făcuți din dorință și nu din greșeală. Scena de la spital, de după naștere, când copilul a fost dat Vanessei iar Paulie ce a participat într-o cursă de alergări la școală realizedază că Juno lipsește din tribune și fuge la spital în echipament de sport, pentru a o găsi pe Juno obosită, plângând în pat, este emoționantă.
În timp ce atitudinea lui Juno și a părinților ei vizavi de sex premarital, sarcină și avort este discutabilă, filmul este și o poveste de răscumpărare a unei greșeli. Într-o vreme când în America sunt peste un milion cincisute de mii de copiii avortați în fiecare an, Juno găsește o soluție de preferat oricărui avort: adopția. De asemenea filmul discută acuta problemă a tinerilor care-s activi sexual la vârste din ce în ce mai mici. Rezultatele nu sunt doar sarcini nedorite ci adesea boli venerice și traume personale, familiale și sociale.
Actorii joacă decent dar rolul tuturor este suportiv rolului jucat de Ellen Page. Chiar dacă nu acum, nu va trebui să ne mire dacă în viitor tânăra actriță va lua Oscaruri. Cu astfel de performanțe, le va merita din plin. Mi-a plăcut muzica simplă, ca din anii ´70 a lui Mateo Messina.
Dau filmului trei stele și jumătate din patru. Și avertizez părinții că anumite scene, discuții și limbajul folosit nu este adecvat copiilor sub 12-13 ani.
