Vantage Point 2008

Filmul se deschide printr-o privire a evenimentelor din perspectiva unei echipe de știri a canalului american de televiziune GNN (desigur imaginar). Puțin mi-am închipuit că introducerea aceasta este doar preambulul unei prezentări a aceleiași acțiuni din alte cinci puncte de vedere (vantage point = punct de vedere). Abordarea aceasta aduce aminte de filmul „Rashomon” a unuia dintre cei mai mari cineaști ai tuturor timpurilor, japonezul Akira Kurosawa. În Rashomon, patru indivizi privesc un viol și o crimă prin amintirea evenimentelor de către fiecare dintre ei în timp ce așteaptă la poarta Rashomon a orașului Kyoto.

Ei, dar asemănarea cu Rashomon se termină aici, la abordarea unor evenimente din diferite perspective, deoarece Vantage Point este un thriller modern. Făcut după o rețetă de specialitate cu multe dintre cele povestite fie imposibil de realizat în realitate ori foarte departe de ceea ce este realitatea.

Acțiunea se petrece în străinătate, în Salamanca, Spania, unde reprezentanți ai peste 150 de națiuni sunt adunați spre a semna un document care ia poziție împotriva terorismului mondial. Printre semnatari și președintele Ashton (William Hurt) al SUA. Ocazia prezenței președintelui Ashton va fi folosită de niște teroriști pentru a atenta la viața acestuia.

Prezentarea evenimentelor (împușcarea președintelui, o explozie mai îndepărtată, explodarea podiumului și alte evenimente care-s ascunse la început după cele de fațadă) sunt preluate dincolo de prezentarea de circa 15 minute din perspectiva echipei de televiziune condusă de Sigourney Weaver și re-arătate în alte cinci segmente de câte circa 15 minute din perspectiva unui agent al Serviciului Secret (Dennis Quaid), un cetățean american aflat în concediu în Spania și care este atras în jocul de a fi un reporter ad-hoc cu aparatul său de filmat (Forest Whitaker), un polițist spaniol (Eduardo Noriega) și însuși președintele Ashton. Ultimul segment, puțin mai lung, este privit dintr-o perspectivă mixtă, a atentatorilor și a personajului jucat de Dennis Quaid.

Thrillerul abundă de împușcături, urmăriri și accidente de mașini întâmplate sau evitate la mustață, și răsturnări rapide de ritm și situații, cum șade bine unui thriller să aibă în rețeta sa. Dar numai atât. Nu e nici artă, nici acțiune să te țină pe marginea scaunului, nu are nici personaje principale (fiecare personaj este „principal” în segmentul său), nici analize psihologice adânci, nici nimic din ceea ce face un film să fie „bun”. Doar acțiuni legate una de alta prin preluarea unei perspective diferite asupra evenimentelor, cu începere de la aceeași oră, 11:59 și câteva secunde dimineața.

Puținul imprevizibil ce s-a insinuat încă de la început a dispărut curând. Cam după o oră m-am uitat la manoșele ceasului meu să văd cât mai durează, că de trecut mi s-a părut că a trecut muuuult. Regizorul Pete Travis și-a înmuiat astfel condeiul de prima dată și destul de neconvingător în cinematografie. Să vedem ce va mai urma…. Aici, din punctul meu de vedere, doar două stele din patru.