Downfall 2004

Primul film mai serios făcut despre Hitler în Germania este o capodoperă din toate punctele de vedere.  Doar întruchiparea monstrului umbreşte realizarea de excepţie.  Scenografia este de excepţie, prezentând fie un bunker în care Hitler şi acoliţii săi îşi petrece ultimele 10 zile înainte de sinucidere, fie un Berlin ale cărui clădiri sunt în ruină după interminabilul bombardament al ruşilor.  Scenele ruinelor ne amintesc de filmul The Pianist.

Regizorul Oliver Hirschbiegel ne prezintă un Hitler care nu mai este nici în controlul armatei, nici al propriei minţi, deşi urlă comenzi şi acuzaţii în stânga şi-n dreapta, şi mai este în comanda a zeci de simpatizanţi, care vor alege în cele din urmă să stea lângă iubitul lor furher şi să-l însoţească în moarte.  Astfel, realizarea lui Bruno Ganz, cel ce joacă rolul lui Hitler este excepţională.  În afară de vreo două scene în care Hitler pare a fi prezentat cu calităţi umane (cum ar fi alegerea unei secretare, Traudl Junge, (rol jucat de Alexandra Maria Lara) şi de scena în care Hitler îşi mănâncă ultima cină şi mulţumeşte bucătăresei, dictatorul este înfăţişat ca un dement, care crede în victorie în pofida evidenţelor contrare, care se bucură de uciderea a milioane de evrei, de care trebuia curăţata rasa umană, care crede în supravieţuirea celui mai puternic şi astfel, în sfârşit nu-i mai pasă de populaţia civilă (ar fi putut capitula şi salva astfel suferinţele berlinezilor, din care marea majoritate erau de-acum bătrâni, femei, copii şi răniţi, dar Hitler refuză să capituleze) şi afirmă că nu sunt apţi pentru a supravieţui, de aceea e drept să moară.

Una dintre scenele cele mai oribile şi greu de urmărit, dar care este necesară pentru a arăta fascinaţia unra cu Hitler şi influenţa acestuia asupra celor ce au crezut în el, este aceea în care soţia lui Goebbles îşi omoară cei 6 copilaşi.  După ce îi adorame cu un somnifer, le introduce în gură câte o fiolă de otravă, le-o sparge între dinţi, îi sărută pe frunte şi-i acoperă cu cearşaful.  De groază!  Apoi iese din dormitorul lor, şi joacă cărţi cu soţul ei…

Viaţa din bunker este prezentată în tot grotescul ei, în care dansul dezmăţat al unor bărbaţi şi femei, beutul până la nesimţire al altora, luminile ce se sting şi aprind intermitent în funcţie de bubuitul bombelor ce cad în distanţă, dar care se aude surd în subsolul de ciment, spaima şi nesiguranţa personajelor care-d totuşi subjugate de prezenţa lui Hitler, totul este extrem de bine redat.

În afară de scenele în care apar în film, viaţa  majorităţii subalternilor lui Hitler care i-au supravieţuit este redată la sfârşit prin scurte note explicative.

Un film de excepţie.  Îl recomand tuituror pasionaţilor de istorie, în special de istoria celui de-al doilea război mondial.  3 stele şi jumătate din patru.