Australia

Pe surt:
- Film de acţiune şi aventură, cu un amestec de suspens şi dragoste, în regia lui Baz Luhrmann.
- O doamnă din înalta societate britanică (Nicole Kidman) călătoreşte în Australia pentru a-şi confrunta soţul cu privire la o bănuită infidelitate.  La sosire ei, soţul este găsit mort şi ea se află în postura de a pierde ferma de vite sau a o pune pe picioare.  Mânată de ambiţie, eroina filmului se decide să ducă în portul Darwin circa 1,500 capete de vite, trecând printr-un teren săbatic şi neopitalier, precum şi confruntându-se cu împotrivirea oamenilor unui rival bogat şi care încerca să monopolizeze piaţa de vânzare a vitelor.  Cu ajutorul unui angajat (Hugh Jackman), de care până la urmă se îndrăgosteşte, doamna reuşeşte să ducă vitele la Darwin, doar pentru a face faţă unui alt pericol: atacul aviaţiei japoneze care tocmai a atacat cu succes Pearl Harbour.

Filmul este povestit de un copil, Nullah (Brandon Walters), care are mamă aborigenă şi tată alb.  Nullah ni-l prezintă pe bunicul său, King George (David Gulpilil) un vraci aborigen care are apariţii ciudate în momentele cheie ale filmului, încercând prin magie şi incantaţii să influneţeze în bine cursul evenimentelor.

Nullah trăieşte la ferma soţului lui Lady Sarah Ashley (Nicole Kidman), fiind fiul unui anagajat al acestuia (Neil Fletcher, jucat de David Wenham) şi al unei servitoare aborigene.  În deschiderea filmului asistăm la omorârea soţului lui Sarah Ashley cu o suliţă cu cap de sticlă (ca una din cele folosite de King George).  Suliţa lasă să se bănuiască că vraciul ar fi fost ucigaşul.  Mai mulţi oameni însă ştiu că ucigaşul este Neil Fletcher, care este intrus între anagajaţii fermei de către marele latifundiar, King Carney (jucat de Bryan Brown) cel ce încearcă să monopolizeze comerţul cu vite.

Sosirea lui Sarah Ashley în Australia este plină de umor, aristocrata potrivindu-se aici în ţinutul acesta dur ca nuca-n perete.  Imediat după sosire, Sarah îl întâlneşte pe Drover (Hugh Jackman), un fel de cowboy australian care nu are stăpân dar care-şi oferă serviciile de specialist în conducerea de mari cirezi de vite celui ce are nevoie de serviciile sale.  Cei doi nonconformişti, după un „duel” ce ţine o treime din film, vor ajunge să se îndrăgostească.  Sarah Ashley soseşte la ferma soţului doar pentru a participa la înmormântarea acestuia şi pentru a afla că nu infidelitatea l-a ţinut departe de ea ci lupta acestuia cu King Carney în încercarea de a-şi ţine ferma neînghiţită de fermierul avid.  Sarah se decide să îl sfideze pe King Carney, dându-l afară pe omul acestuia înfiltrat între anagajaţii fermei lor (Neil Fletcher) şi ducând în portul Darwin, la concurenţă cu Carney, 1500 de vite de care are armata nevoie.  Dover va ajuta la ducerea vitelor.  Echipa de „cowboys” este alcătuită din însuşi Dover, un aborigen prieten, câteva femei aborigene, un beţiv şi micuţul Nullah.

Dragostea se mişcă în film pe trei planuri: Ashley pentru Dover, Ashley pentru Nullah (ea nu poate avea copii dar va decide să-l înfieze pe metis) şi a lui Dover pentru Nullah.  De fapt, înfierea lui Nullah este îngreunată de faptul că politica guvernului australian este de a aduna toate corciturile şi de a le trimite pe o insulă unde, sub supravegherea unor preoţi, aceştia să fie educaţi.

Echipa aduce vitele la portul Darwin, aici reuşeşte să urce vitele pe vapor înaintea lui King Carney şi aproape totul se sfârşeşte cu bine… dacă filmul nu ar fi kilometric şi dacă japonezii nu ar ataca Darwin-ul împreună cu insula unde, metişii sunt supuşi procesului de educare, şi unde şi Nullah a ajuns, prins de autorităţi.  Dragostea dintre Sarah Ashley şi Dover întâlneşte şi obstacole, prilejuite de spiritul independent al cowboy-ului.  Cei doi se despart pentru a nu se mai întâlni niciodată.  Doar că Dover se duce să scape copiii de pe insula bombardată de japonezi, reuşeşte şi revine în Darwin tocmai când ultimul camion al unui convoi de evacuare este gata să părăsească portul.  Sarah face parte din acest convoi, cei trei se reunesc şi dragostea este în sfârşit împlinită.

Desigur că este extrem de dificilă urmărirea povestirii în câteva cuvinte.  Filmul este bine jucat de Kidman, Jackman, Walters şi ceilalţi.  Dar povestirea e prea lungă şi obositoare.  Chiar previzibilă de la un moment dat.  Întâmplări imaginare sunt plasate într-un context istoric real pentru a primi credibilitate.  Aparenţa sporadică şi magică a lui King George aduce irealul în povestire şi astfel se pierde credibilitatea acesteia.

Imaginea este de nota zece, artificiile impresionante, dar povestirii îi lipseşte ritmul şi fluenţa.  Amalgamul de politică, eros, epic, istorie şi artă este nereuşit.  Unora le va place mult, alţii (printre care şi eu) vor rămâne indiferenţi şi obosiţi.  Două stele din patru.  Cu indulgenţă.

Hitman (2007)

Și cum producătorii și regizorii încearcă mereu și fără succes să pună pe marele ecran jocuri video de pe tot felul de alte ecrane, ne trezim din când în când cu câte o producție de genul Hitman. În felul premergătorilor lui (Resident Evil, Matrix, Tomb Rider, și altele), Hitman aduce prea mult din mișcarea mecanică și inexplicabilă (pentru că este ireală) a jocurilor video și prea puțin din arta actoricească. Personajul principal trebuie să fie atent că dușmanii vor apare pe neașteptate de după orice colț, dar el îi va împușca pe toți fără excepție, adunând mereu „bonus points” și câștigând mereu „extra lives” pe care le va folosi data viitoare când va fi la ananghie.

Îmi pare rău pentru Timothy Oliphant (în film, rolul principal adică Agentul 47) pe care l-am urmărit în episoadele producției HBO „Deadwood” și pentru care speram să se găsească un rol principal într-un film, ca să văd dacă are sevă de actor în el, sau doar picături de talent suficient pentru roluri de filme TV. Ei, va trebui să mai aștept… poate la următorul film! Dacă va mai fi unul pentru Oliphant!

Agentul 47 (nu are alt nume) a fost orfan și crescut de o organizație care îi condiționează pe orfanii din grijă să ucidă. La maturitate, toți „absolvenții” cursului de „killeri” o să umble viața întreagă cu capul ras la zero și cu un „bar code” tatuat pe ceafă, la vedere, și vor fi angajați de diferite guverne să facă „the dirty work”. Agentul 47 are misiunea de a-l împușca pe președintele Rusiei, dl. Belicoff (Ulrich Thomsen). Deși nu are obiceiul să greșească ținta, Agentul 47 constată că a doua zi după împușcare, Belicoff apare în public. Mă rog, Agentul 47 a împușcat o dublură.

Acum el se găsește în postura de a fi urmărit de propria agenție, de agenți ruși și de Interpol (un șef de la Interpol pe nume Mike, rol jucat de Dougray Scott). Colac peste pupăză, Agentul 47 care șrie să împulte dar habar nu are să iubească, se trezește cu o prostituată, pe nume Nika (Olga Kurylenko) care a fost cumpărată de un frate de-a lui Belicoff care se ocupă de trafic de orice este ilegal, mai ales de arme. Nika este luată ostatică de Agentul 47, și purtată prin portbagajele mașinilor, dar mai târziu îi câștigă încrederea și chiar i se oferă de câteva ori pentru sex gratuit! Doar că Agentul 47 nu știe ce să facă cu ea. Se pare că o iubește, dar în felul său, apărând-o și purtându-i de grijă.

Călătorim cu cei doi de la St. Petersburg la Moscova, în urmăriri cu mașini, trecând prin hoteluri, străzi înguste, subterane, trenuri, pe sub trenuri, însoțiți de o ploaie de împușcături și sute de morți. Explozii nemaivăzute, jocuri de artificii cum doar americanii știu să facă, ce mai! Agentul 47 este imbatabil. Nu mai rămâne după ce-și termină treaba decât să se asigure că Mike nu-l va urmări (așa că omoară un om în camera de zi a lui Mike cu pistolul acestuia, asigurându-și astfel material de șantaj) și să o protejeze pe Nika de care s-a despărțit cu promisiunea că o va găsi el după ce toate-s gata. Și, o găsește, doar că aici se sfârșește filmul și nu mai știm dacă Nika l-a antrenat pe Agentul 47 în ce-ale dragostei…

Regizorul francez Xavier Gens a făcut o treabă de nota 3. I-o punem în catalog și o să vedem dacă în viitor va învăța de o notă mai mare, ca să nu rămână corigent. Cel puțin regizat o producție cu sute de morți, dar fără prea mult sânge.

Doar atât mai vreau să spun că la cinema am stat lângă niște puștani (de ce i-o fi lăsat pe ăștia părinții să vadă un film care era pentru adolescenți de peste 17 ani) care erau foarte fericiți la izbânzile Agentului 47. Cei ce erau mai tăcuți, aveau mâinile încleștate pe speteaza scaunului din fața lor, și degetele mari se mișcau furibund, ca și cum ar fi jucat un video game pe nume „Hitman”.

National Treasure: Book of Secrets (2007)

Dacă ai văzut primul „National Treasure” (2004) atunci l-ai văzut și pe cel de anul acesta!  Stând în fotoliu și urmărind filmul, ai impresia că te uiți la aceeași peliculă.  Ei, nu 100%, dar fără mari diferențe.  S-a mai adăugat un câștigător de Oscar (Helen Mirren) lângă cei doi deja existenți în filmul din 2004 (Nicholas Cage aici în rolul lui Ben Gates, și Jon Voight în rolul tatălui lui Cage, Patrick Gates).  Harvey Keitel e tot aici, în rolul detectivului FBI, precum și frumoasa Diane Kruger în rolul lui Abigail și mucalitul/incocent/tehnician-bun-la-de-toate Justin Bartha în rolul lui Riley.

Acestea spuse, filmele de acțiune mă fascinează oricum și (aproape) oricând!  Mai ales dacă e vorba de căutare de comori, în care se amestecă câte puțin din următoarele:  patriotism, istorie, importanța familiei, umor și nu în ultimul rând, succesul „celor buni”.  Și dacă primul „National Treasure” a fost un succes, așa va fi și acesta.

Ben Gates (Nicholas Cage) este același istoric și criptograf strălucitor ca și-n primul film.  Reputația familei Gates este curată.  Ba chiar suntem luați din prima scenă a filmului și ne este prezentat un strămoș al familiei Gates, care are aceeași „meserie”: pasiunea după secrete.  Data este la 14 aprilie 1865, ziua în care a fost asasinat Linclon.  De fapt, chiar asasinul (John Wilkes Booth) apare din prima scenă, solicitând străbunicului Gates descifrarea unei hărți aflate în agenda lui Booth.

Apoi Booth se duce și-l asasinează pe Lincoln, în timp ce un acolit de-al lui rămâne cu Gates să supravegheze operația de desifrare a cifrului.  Când Gates își dă seama ce reprezintă harta (locul unde este ascunsă legendara cetate de aur Cibola – și pericolul ce l-ar prezenta ajungerea bogăției acesteia în mâinile confederaților) refuză să ducă la capăt descifrarea, rupe foile pe care a lucrat și le aruncă în foc, după care este împușcat în fața nepotului său.  Foile arse pe jumătate sunt recuperate de asasin… și ajungem în contemporaneitate.

Așa cum ziceam familia Gates are acum o bună reputație… doar că un oarecare Mitch Wilkinson (Ed Harris în film) are foaia recuperată din foc de un înaintaș al său, și aceasta dovedește că de fapt străbunicul lui Ben Gates a fost co-conspirator cu Booth.

Reputația familiei Gates este încă o dată amenințată și Ben Gates, cu Abigail (Diane Kruger) și Riley (Justin Bartha) ajutați de Patrick Gates (Jon Voight) și soția acestuia (Helen Mirren) pornesc în curățirea reputației familiei.  Doar că ei trebuie să afle soluția la cifrul la care a lucrat străbunicul Gates, și să afle comoara căutată în competiție cu „echipa celor răi” condusă de Mitch Wilkinson (Ef Harris) care și el dorește găsirea comorii (Cibola) sau ce-o fi ascuns în harta cifrată.

Găsirea comorii îi poartă pe protagoniști la o copie a statuii libertății din Paris, la palatul Buckingham, la Casa Albă în „the Oval Office”, în urmăriri periculoase pe străzile Londrei, în cățărări pe munți, prin peșteri pline de mecanisme de protecție a comorii.  Legile gravitației sunt desigur mereu învinse, dar și legile rațiunii!  Un pic mai multă plauzibilitate nu ar fi stricat!  Abundența de situații imposibile face ca filmul să se adreseze copiilor sau visătorilor, pentru care nu contează decât acțiunea.

Acțiunea… ne duce până la necesitatea de a-l răpi pe președintele Americii, care știe unde se află „Cartea Secretă”, o carte care nu este cunoscută decât de președinții americani, și-n care fiecare dintre ei, fac însemnări personale cu privire la secrete cunoscute doar de președinți.  Acolo în carte s-ar afla o fotocopie a unei tăblițe cu o inscripție ce conține cheia finală necesară descifrării hărții locului unde e ascunsă Cibola.  Cartea Secretă a acolo unde-s cărțile… adică în Biblioteca Congresului!  Și ea mai conține și infomații despre tot felul de alte teorii conspirative americane, cum ar fi: au ajuns americanii pe lună, sau nu, OZN-uri, asasinarea lui JFK, etc….  Președintele știe unde-i cartea dar nu știe ce-i pe una din paginile ei… îi spune lui Gates unde să afle cartea și-l încurajează să găsească comoara!  Asta ar fi pentru președinția lui o realizare atât de măreață!

În sfârșit, Cibola se găsește ascunsă în Mount Rushmore din South Dakota, acolo unde sunt chipurile gigantice a patru președinți americani sculptate în stâncă.  De fapt, sculptarea a avut loc doar pentru a ascunde secretul Cibolei!  Ultima „cheie” este descifrată când din niște sticle de plastic pline cu apă (nu știu, 5-6 bucăți?) se udă stânca muntelui pentru revelarea „cheii”.  Cetatea este găsită după trecerea a nenumărate pericole, și totul se sfârșește cu bine; mai puțin pentru Mitch Wilkinson, care moare.  Dar oricum, bine că a murit că nu am văzut la el nimic din „răutatea” detectivului „Hunter” din serialul Tv cu acelși nume.

M-aș fi așteptat de la atâtea staruri un film mai de calitate.  Mai ales că Jerry Brukenheimer a produs filme ca Top Gun, The Rock, Black Hawk Down, Pirates of the Caribbean, Crimson Tide, Armageddon, și altele.  Dar, asta este.  Cel puțin așa cum spuneam la început, importanța reputației familiei rămâne ca un fir roșu al filmului și asta mă bucură întotdeauna.  În rest, urmărește pelicula detașat, fără să gândești prea mult, ci doar anticipând să fii purtat pe aripile aventurii, pe unde te va duce aceasta!

Filmul poate fi văzut cu familia și copiii.