Un film despre prietenie, devotament și loialitate, o cronică a câțiva ani din viața a trei tineri italieni în Brooklyn-ul anilor 80. Genul acesta de filme cu mafioți și gangsteri a fost încercat de nenumărate ori până acum, și urmează o linie aproape predictibilă. Cu toate acestea, mie mi s-a părut doar ocazională asocierea cu filme despre mafioți și mai degrabă o povestire în care mafia se întâmplă să fie acolo ca personaj secundar și totuși influențând evenimentele; un fel de buturugă mică.
Michael (Freddie Prinze Jr.), Carmine (Scott Caan) și Bobby (Jerry Ferrara) ne sunt prezentați ca trei adolescenți într-o biserică catolică din Brooklyn. Fiecare ne este prezentat succint cu trăsături de caracter care-l vor însoți pe tot parcursul desfășurării evenimentelor: Carmine vrea să arate bine, Bobby e cam natâng dar religios, Carmine mai celebral, dar șmecher doar cât să se descurce.
Istorisirea ne ia din biserică și ne catapultează pentru a ne prezenta apoi evenimente desfășurate peste zece ani. Michael vrea să scape de cartierele sărăcăcioase: e student la facultate și țintește să se înscrie la o facultate pentru a deveni avocat și a se muta într-un cartier mai elevat, în Westchester. Carmine e fascinat de Caesar (jucat de Alec Baldwin, care din nefericire, apare în prea scurte scene), un fel de șef al mafioților din cartier, dur, sângeros, violent, dar încercând să ia sub aripa sa protectoare pe băieți. Bobby vrea să se angajeze la poștă și să se căsătorească. În Bobby idioțenia este amestecată cu un soi de șmecherie: nu va lua testul de anagajare la poștă, dar reușește să obțină prin negocieri o reducere de peste 60% la inelul de diamant pentru logodnă.
Trași în trei părți distincte, cei trei caută să păstreze prietenia și să-și fie loiali. Filmul abundă de scene cu preocupări ale tinerilor: căutarea de fete, la restaurant, bar, dans, etc. Se simte cum totuși în aer plutește deznodământul care a fost anunțat parcă din cea dintâi secvență a peliculei: violența va secera cel puțin una din viețile celor trei. Eu am crezut tot timpul că va fi unul dintre personaje și am fost surprins când un personaj cu totul neașteptat plătește cu viața. Cei doi prieteni rămași se răzbună, după care căile lor se depart, rămânând doar cu amintirea unei prietenii care-i umple de un dulce amar și după trecerea anilor.
Pe Michael îl ajută să se desprindă de lumea în care a crescut și prietenia cu o colegă de facultate, Ellen (Mena Suvari), venită dintr-o lume a celor înstăriți și „civilizați”. Filmul abundă de înjurături, violență, sex și alte scene care mă fac să nu-l recomand copiilor sub 18 ani. De fapt, este mai degrabă un film pentru… bărbați!
Am redat cele de mai sus cu speranța că am lăsat încă suficiente lucruri nespuse pentru a vă face să credeți că merită să vedeți filmul. În final, doar atât mai vreau să spun că mi se pare că Scott Caan este prea în vârstă pentru rolul pe care-l joacă iar Freddie Prinze Jr. joacă prea stângaci rolul de italian din Brooklyn; adică, joacă cum jucau italienii rolurile de cowboys. E prea „curat”, accentul e prea fabricat și actorul e prea „californian”.
