Mongol – 2007

Nu am mai auzit despre Kazakstan de la … Borat încoace!  Şi acum cu acest film vine răzbunarea Kazakstanului!  Regizorul Sergei Bodrov a lansat acest prim film diontr-o serie de trei, care să vorbească despre mongoli, şi-n special despre Gingis Han, acest personaj cu statură legendară.  Începând cu el şi cu unirea triburilor mongole într-un singur conglomerat, Imperiul Mongol va cuceri un teritoriu vast, de la China până la Rusia, prin India şi Persia.

Filmul acesta se ocupă de copilăria, adolescenţa şi tinereţea lui Temudjin, cel ce va fi numit ca adult Gingis Han.  După ce vede omorârea tatălui său, când copilul avea doar 9 ani, viaţa lui Temudjin nu va fi de loc uşoară.  Vor fi perioade alternant de singurătate, sclavie, călătorii extenuante, lupte pe viaţă şi pe moasrte, confruntarea cu duşmani puternici, vânzare şi trădare de către alţi hani perfizi, şi toate acestea aşezate într-un peisaj de vis, şi presărate de puţine şi rapide scene de iubire între Temudjin şi soţia sa, Bőrte.  De fapt, filmul este perfect ilustrat de o definire a mongolilor, dată de însuşi Temudjin: Mongolii nu ştiu decât să fure şi să omoare.

Temudjin este jucat în mod excepţional de actorul japonez Tadanobu Asano iar soţia sa Bőrte este jucată de Khulan Chuluun.  Filmul începe aşa cum ziceam, când Temudjin este de 9 ani.  Tatăl său îl ia să-şi aleagă o nevastă de la untrib cu care el era la cţite, Merkit.  Noaptea îi prinde pe drum şi ei trag să înopteze la ceva amici de-ai lor, unde o fetiţă cu un an mai mare decât Temudjin îi spune băiatului că s-o aleagă pe ea de soţie.  Tânărul este de acord, în ciuda faptului că tatăl său ar fi vrut altfel.  Astfel misiunea lor se termină devreme, dar alegerea aceasta a băiatului va schimba pentru totdeauna cursul vieţii sale. La câteva zile, în drum spre casă tatăl este otrăvit de nişte rivali, la sosirea sa acasă supuşii tatălui îi fură averea, şi copilul rămâne singur cu mama sa.  Un fost supus al tatălui vrea să-l omoare, dar mongolii nu omoară copiii… aşa că ei vor veni la anul după tânărul Temudjin.

Cei cinci ani, în care Temudjin a promis că se va întoarce după Bőrte trec şi alţii cinci după ei… tânărul este rob, fuge, încheie o frăţie de sânge cu Jamucha (Honglei Sun) şi se luptă mereu să-şi scape viaţa.  Apoi merge să-şi ia soţia care l-a aşteptat.  Bőrte Va juca un rol extrem de important în formarea bărbatului ei.  Acesta o iubeşte pe ea şi numai pe ea, şi este gata să-o ia mereu înapoi de nenumărate ori, de două ori chiar cu copii a căror paternitate este dubioasă…  Dar şi Bőrte îl iubeşte şi-l aşteaptă mereu să se întoarcă.

În final, vândut unui împărat chinez, Temudjin ajunge închis într-o cuşcă şi expus ca un sălbatic pentru privirile curioşilor.  Dar nici aceasta nu poate învinge dorinţa de supravieţuire a lui Temudjin, şi acesta scapă până la urmă cu ajutorul lui Bőrte şi se întoarce acasă.  Acolo adună câteva triburi, şi se decide să unească toate triburile mongole şi să stabilească legi simple dar solide pentru totţi.  Ultimul biruit este chiar Jamucha, fratele de sânge.  De-acum Gengis Han este liderul tuturor mongolilor.

Filmarea este în peisaje ce-ţi taie respiraţia, viaţa şi condiţiile de trai ale mongolilor sunt perfect înfăţişate deşi după imaginaţie şi foarte puţine surse sigure de inspiraţie, deoarece mongolii nu şi-au scris istoria ci aceasta a fost transmisă pe cale orală şi s-a pierdut în mare parte.  Asano aduce mult profesionalism unii rol jucat extrem de solid şi complex.  Bodrov realizează un film care te face să aştepţi celelalte două promise.  Trei stele şi jumătate din patru.

Downfall 2004

Primul film mai serios făcut despre Hitler în Germania este o capodoperă din toate punctele de vedere.  Doar întruchiparea monstrului umbreşte realizarea de excepţie.  Scenografia este de excepţie, prezentând fie un bunker în care Hitler şi acoliţii săi îşi petrece ultimele 10 zile înainte de sinucidere, fie un Berlin ale cărui clădiri sunt în ruină după interminabilul bombardament al ruşilor.  Scenele ruinelor ne amintesc de filmul The Pianist.

Regizorul Oliver Hirschbiegel ne prezintă un Hitler care nu mai este nici în controlul armatei, nici al propriei minţi, deşi urlă comenzi şi acuzaţii în stânga şi-n dreapta, şi mai este în comanda a zeci de simpatizanţi, care vor alege în cele din urmă să stea lângă iubitul lor furher şi să-l însoţească în moarte.  Astfel, realizarea lui Bruno Ganz, cel ce joacă rolul lui Hitler este excepţională.  În afară de vreo două scene în care Hitler pare a fi prezentat cu calităţi umane (cum ar fi alegerea unei secretare, Traudl Junge, (rol jucat de Alexandra Maria Lara) şi de scena în care Hitler îşi mănâncă ultima cină şi mulţumeşte bucătăresei, dictatorul este înfăţişat ca un dement, care crede în victorie în pofida evidenţelor contrare, care se bucură de uciderea a milioane de evrei, de care trebuia curăţata rasa umană, care crede în supravieţuirea celui mai puternic şi astfel, în sfârşit nu-i mai pasă de populaţia civilă (ar fi putut capitula şi salva astfel suferinţele berlinezilor, din care marea majoritate erau de-acum bătrâni, femei, copii şi răniţi, dar Hitler refuză să capituleze) şi afirmă că nu sunt apţi pentru a supravieţui, de aceea e drept să moară.

Una dintre scenele cele mai oribile şi greu de urmărit, dar care este necesară pentru a arăta fascinaţia unra cu Hitler şi influenţa acestuia asupra celor ce au crezut în el, este aceea în care soţia lui Goebbles îşi omoară cei 6 copilaşi.  După ce îi adorame cu un somnifer, le introduce în gură câte o fiolă de otravă, le-o sparge între dinţi, îi sărută pe frunte şi-i acoperă cu cearşaful.  De groază!  Apoi iese din dormitorul lor, şi joacă cărţi cu soţul ei…

Viaţa din bunker este prezentată în tot grotescul ei, în care dansul dezmăţat al unor bărbaţi şi femei, beutul până la nesimţire al altora, luminile ce se sting şi aprind intermitent în funcţie de bubuitul bombelor ce cad în distanţă, dar care se aude surd în subsolul de ciment, spaima şi nesiguranţa personajelor care-d totuşi subjugate de prezenţa lui Hitler, totul este extrem de bine redat.

În afară de scenele în care apar în film, viaţa  majorităţii subalternilor lui Hitler care i-au supravieţuit este redată la sfârşit prin scurte note explicative.

Un film de excepţie.  Îl recomand tuituror pasionaţilor de istorie, în special de istoria celui de-al doilea război mondial.  3 stele şi jumătate din patru.