Filmul ne poartă într-un viitor apropiat (anul 2012) în orașul New York, oraș care nu mai are decât un singur locuitor (Will Smith în rolul medicului Robert Neville) împreună cu câinele acestuia, Sam. Flash-back-uri ale medicului răspund întrebărilor cu privire la ce anume a dus la acest dezastru: un medicament care ar fi trebuit să vindece cancerul a degenerat într-un virus care a infectat și a eradicat populația lumii. Cu excepția medicului Neville, evident și a câinelui acestuia. Pardon, și a unor oameni care nu au murit ci au suferit mutații care le-a șetrs orice comportament uman și i-a transformat într-un fel de zombies.
În dezastrul recent, Neville și-a pierdut soția și fetița. El străbate acum zilnic străzile orașului New York, postându-se în anumite locuri pentru mai multe ore, și așteptând să fie contactat de eventuali supraviețuitori din alte părți. Desigur că a transmis pe tot felul de posturi radio de unde medii tot felul de mesaje adresate suoraviețuitorilor. Seara, rutina lui Neville însoțit de Sam îl poartă pe la un magazin de închirieri de DVD-uri, de unde închiriază înregistrări ale unor transmisii de știri din anii precedenți. Apoi se va întoarce acasă, unde se va baricada de teama monștrilor, urmărind înregistrările știrilor (doar din dorința de a auzi voce omenească în preajmă), discutând cu câinele cum ar discuta cu un om și continuîndu-și cercetările pentru descoperirea unui medicament care să-i vindece pe…. ei bine, nu știm exact pe cine! Desigur că, găsirea unui asemenea medicament necesită efectuarea de teste, iar pentru teste, Neville are fie șobolani infectați, sau chiar și… zombies, pe care-i prinde în diverse curse și-i aduce în laboratorul său.
Prima oră din film explorează psihologia singurătății și efectele acesteia asupra spiritului uman. Neville duce o luptă continuă cu nebunia la care poate duce singurătatea. Discuțiile cu câinele, urmărirea înregistrărilor de știri vechi, rutina zilnică în care uneori joacă golf, sau chiar și dicuțiile pe care le inițiază cu manechine neînsuflețite de prin magazine, te duc cu gândul la rolul lui Tom Hanks din Cast Away, în care și naufragiatul recurgea la tot felul de chestii care să-l ajute să-și păstreze mintea întreagă. La jocul frumos al lui Smith se adaugă și scenografia bine realizată pe computer, în care New Yorkul arată exact așa cum este astăzi, doar fără locuitori. Mașinile au rămas abandonate în locul și poziția în care catastrofa le-a afectat posesorii. Asfaltul orașului este pătruns de iarba care crește printre crăpăturile acetuia: au trecut deja trei ani de când orașul e nelocuit.
Ultima jumătate din film este mai plină de acțiune: se dovedește că au mai existat supraviețuitori: o doamnă pe nume Anna (Alice Braga) și un băiat pe nume Ethan. Apariția acestora este oportună: într-o noapte, Neville iese cu mașina pe străzi ca să lovească cât mai mulți zombies (aceștia nu suportau lumina, de aceea ziua erau ascunși, ieșind doar noaptea la vânătoare). Câțiva monștri sunt uciși de Neville, dar mașina sa este atacată de hoardele lor și el este gata-gata să-și piardă viața. În clipa aceea vine Anna și-l salvează. De la Anna Neville află că mai sunt încă ceva supraviețuitori în statul Vermont, unde Anna îl invită să o însoțească.
În noaptea de dinaintea plecării evenimentele se precipită: umanoizii de afară (care nu-s lipsiți total de inteligență) găsesc casa lui Neville și o breșă în ea. Astfel atacul este iminent, precum iminentă este și lupta cu aceștia. În timpul atacului (așa cum v-ați imaginat, cu o mulțime de efecte și artificii) Neville află că un tratament împotriva unui zombie a dat rezultat, deci a descoperit o cură. Închis în laborator cu Anna și Ethan, Neville încearcă să explice atacanților care-s din ce în ce mai aproape de a sparge sticla anti-glonț care separă laboratorul de restul casei, că vrea să-i ajute; aceștia nu înțeleg. Realizând că zombies vor ajunge la ei, Neville dă antidotul descoperit Annei și lui Ethan, îi ajută să se ascundă într-un loc în care vor scăpa, iar el se aruncă în aer cu o grenadă. În explozie Neville va duce cu el în moarte pe toți atacanții. Filmul se sfârșește cu sosirea Annei și a lui Ethan În Vermont, la supraviețuitorii de acolo.
Titlul filmului este după o lucrare omonimă al unui autor (Richard Matheson), lucrare ce a mai fost folosită pentru scenarii și altă dată. „The Omega Man” de la anul 1971, în care rolul lui Neville este jucat de Charlton Heston urmărește mai fidel firul acțiunii din carte. I Am Legend se îndepărtează de carte în mai multe feluri: orașul acțiunii este New York și nu Los Angeles, ca în carte, ființele afectate de viruși sunt diferite (în carte sunt un fel de vampiri) iar lupta lui Neville împotriva lor este diferită (în carte folosește cruci de exemplu). Sfârșitul este iarăși total diferit de carte. Acțiunea de la sfârșit este menită să rupă monotonia filmului (de altfel interesant, dar nu și pentru publicul american care preferă filmelor psihologice pe cele cu acțiune intensă).
Mi-au plăcut efectele speciale întrebuințate în film: acestea au creat o atmosferă și situații credibile; mai puțin convingători au fost felul în care au fost creați monștri. Regizorul Francis Lawrence (cel ce a regizat și Constantine) a folosit cu măiestrie suspensul. Efectele singurătății asupra psihicului uman au fost și ele explorate suficient ca să te facă să vrei să te gândești mai departe asupra subiectului. Iar Will Smith joacă din nou bine, convingător și plin de farmec. După „The Pursuit of Happyness” și „I am Legend” o să urmăresc mai atent evoluția acestui actor care a dovedit că poate juca cu ușurință roluri de la comedie la acțiune trecând prin dramă. Recomand filmul pentru prima parte a acestuia și pentru felul în care Smith și-a jucat rolul.
