M-am aşezat liniştit în faţa monitorului meu de 24 de ţoli să mă uit la un western: cel cu titlul de mai sus. Două ore şi patruzeci de minute mai târziu, mă ridicam înţepenit şi plictisit de la un film luuung (poate mai trebuie să adaug câţiva de „u” ca să fiu mai precis), care nu mi s-a părut deloc genul western şi care în afară de câteva minute la început şi mai ales la sfârşit, s-a tot lălăit în mod neinteresant prin tot felul de acţiuni şi personaje secundare, ne-esenţiale (zic eu) în desfăşurarea acţiunii.
Apoi, aş fi vrut mai multe explicaţii cu privire la personajele principale. O incursiune mai adâncă în viaţa, caracterul şi formarea lui Jesse James (jucat bine de Brad Pitt) şi a ucigaşului său, Robert Ford (jucat de asemenea bine de Casey Affleck). Curios de cele de mai sus, a trebuit să mă reped până la bibliotecă să împrumut niscaiva cărţi ca să aflu mai multe despre cei doi, când filmul ar fi putut face foarte bine revelaţia în 2 ore şi peste cât ţine. Dar, cum ziceam, n-a făcut-o.
Nu ştiu cum a ajuns Jesse atât de faimos, cum a dat în paranoia spre sfârşitul prematur al vieţii sale, cum de a ajuns Robert Ford să-l urască (mai bine zis, cum a degenerat în ură stima şi admiraţia cu care i s-a alăturat banditului la începutul filmului – să nu uităm că-n admiraţia sa, Robert ţinea sub pat o cutie cu lucruri, poze şi tăieturi din ziare plus câteva cărţulii care vorbeau despre Jesse) şi cum de a ajuns până la urmă să fie considerat un laş, deoarece, în imediat primele zile de după uciderea lui Jesse, Ford a fost adulat ca erou.
Oricum, ceea ce mi se pare că a reuşit să facă filmul, subtil deşi superficial, este de a demonstra încă o dată (dacă mai era necesar) cum transformă lumea un caracter reprobabil ca acela al unui tâlhar de teapa lui Jesse în erou popular. Fenomenul acesta este mai viu şi mai prezent printre noi astăzi mai mult decât oricând, când altfel de tâlhari (staruri de cinema, personalităţi politice, sportivi sau alţi oameni din lumea distracţiilor) devin idolii noştri fără nici o acoperire morală sau de caracter. Lumea pierde multe ore în faţa TV-urilor sau citind tot felul de reviste dubioase, urmărind viaţa, escapadele şi non-sensurile unor pitici morali.
În sfârşit, două-trei rânduri despre acţiune: suntem introduşi de către regizorul Andrew Dominik în lumea fraţilor James, Frank (Sam Shepard) şi Jesse. Mare parte din foştii membrii ai bandei de tâlhari erau morţi sau pe la tot felul de închisori. Fraţii se află înainte de ultima lor lovitură, atacarea şi jefuirea unui tren. Ca membri ai bandei sunt adunaţi tot felul de oameni de prin ´prejur. Printre ei, îşi oferă serviciile şi foarte tânărul Robert Ford. Respins iniţial de Frank dar acceptat mai târziu de către Jesse, Robert va fi când cu banda când în altă parte. Fratele lui Robert este şi el membru în bandă şi probabil că prezenţa sa acolo este menită să fie ca punct de contact al lui Robert.
Jesse lipseşte din mare parte a mijlocului filmului, care se ocupă de alte personaje minore, neinteresante. Reapare la sfârşit când ne este prezentat cu un caracter ciudat: pe de o parte, pare un soţ bunşi un tată iuibitor al celor doi copii ai săi, dar este şi paranoic şi cu accente de demenţie. Soţia lui Jesse (Mary-Louise Parker) apare puţin de tot şi vorbeşte şi mai puţin.
Robert şi cu fratele său sunt ultimii rămaşi cu Jesse (ceilalţi complici au fost fie eliminaţi, fie prinşi de poliţie). Robert a participat la o luptă internă între unii membri ai bandei şi cu această ocazia a primit „botezul de foc”, adică a împuşcat mortal pe unul dintre bandiţi. Asta pare să fie fapta care-l arondează definitiv tâlharilor. Robert începe să tânjească după faimă dar locul este ocupat de Jesse. Aşa cum spuneam, inexplicabil el începe să-l urască pe Jesse, şi se duce la poliţie pentru a turna pe unii dintre complici şi pentru a le promite predarea pe tavă viu sau mort a lui Jesse.
Jesse a început să facă curăţenie printre tâlhari: caută pe cel vinovat de dispariţia unora şi de prinderea altora. Aflat acasă la Jesse, Robert încearcă să-şi convingă fratele să devină complice în prinderea sau asasinarea lui Jesse. Acesta acceptă într-un târziu dar nu ni se spune cum şi de ce. În sfârşit, într-o zi în urma unui dialog între Jesse şi Robert, cel dintâi înţelege că Robert îi caută moartea. De ce nu se apără, iar nu am înţeles. Jesse se dezarmează şi se urcă pe un scaun să îndrepte un tablou; în sticla acestuia îl vede pe Robert cu pistolul scos şi aţintit asupra lui. Glontele îi curmă viaţa.
Robert devine celebru peste noapte. Doar că celebritatea este scurtă şi curând lumea îl urăşte pentru omorârea laşă pe la spate a lui Jesse James. Robert se va retrage împreună cu soţia sa (trecuseră zece ani de la evenimente) la o periferie de oraş unde a cumpărat un local. El preferă să-şi trăiască zilele în tăcere şi linişte. Asta până şi el sfârşeşete de un glonţ răzbunător venit din partea unuia care avea ca singure obsesii admiraţia pentru Jesse James şi dispreţul pentru laşul Robert Ford. Căuta şi acest biet om faima într-un fel în care era evident că nu se ajunge la ea.
Mi-am cumpanit bine steluţele într-o mână şi alta şi-i ofer filmului doar vreo două din patru. Asta pentru că-s inimos. Şi pentru filmarea unor peisaje frumoase, pentru care i-aş da lui Roger Deakins mai multe stele decât am.
